Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Arhive lunare: iunie 2011

De la Nodul Nord în tranzit la Nodul Nord natal


Nodul Nord în astrograma natală ne transmite în sinteză următorul mesaj: trebuie să dezvoltăm calităţile zodiei şi să acţionăm în casa în care se află guvernatorul Nodului Sud. Când facem lucrul acesta începem să realizăm trecerea de la Nodul Sud la Nodul Nord.

Nu la fel stau lucrurile când vine vorba despre Nodul Nord în tranzit, pentru că aici nu mai este vorba despre vreo karmă sau datorie din trecut. Nodul Nord în tranzit reprezintă pur şi simplu calea de urmat într-un anumit moment al existenţei noastre iar Nodul Sud în tranzit calea de evitat.

Urmând Nodul Nord în tranzit activăm imediat Nodul Nord Natal, îi facilitează exprimarea.

De exemplu

Nodul Nord în tranzit se află în Săgetător şi Casa I iar Nodul Nord natal se află în Fecioară şi Casa a IX-a.

Nodul Nord Natal în Fecioară arată că nu mai trebuie să cerem ajutor celorlalţi, să ne plângem, că trebuie să ne descurcăm singuri prin muncă, responsabilitate, răbdare. De asemenea cere să nu ajutăm pe oricine şi să fim mai degrabă critici / obiectivi în privinţa nevoii de ajutor a celorlalţi.

În perioada în care Nodul Nord în tranzit trece prin Săgetător şi Casa I trebuie să spunem lucrurile clar în faţă, să ne bazăm mai mult pe noi înşine decât pe ceilalţi, să ne exprimăm clar punctele de vedere, să urmăm intuiţia noastră interioară.

Dacă facem ceea ce indică Nodul Nord în tranzit, în această perioadă ne va fi mult mai uşor să fim obiectivi, să ne dăm seama cine încearcă să profite de bunăvoinţa noastră (Nodul Sud natal în Peşti) şi cine are nevoie real de ajutorul nostru. Sau ne dăm seama pe cine putem ajuta şi pe cine nu are rost să ajutăm fiindcă ne pierdem timpul. De asemenea vedem clar ce putem face concret pentru a ne ajuta pe noi înşine, ca să nu mai ajungem în punctul în care trebuie să cerem ajutorul celorlalţi. Ni se pot oferi oportunităţi pentru un loc de muncă mai bun, ne vin idei practice legate de cum să rezolvăm anumite probleme sau să facem ceva pentru casa noastră.

Nodul Nord în tranzit reprezintă desigur calea uşoară de a ajunge la Nodul Nord natal şi trebuie să profităm de ea. Dar nu trebuie să uităm de datoriile pe care le-am acumulat în trecut reprezentate de guvernatorul Nodului Sud natal.

Reclame

Cum să urmăm Nodul Nord


Nodul Nord este cel mai important punct din astrogramă din punct de vedere spiritual. Acesta şi planetele relaţionate cu el indică de asemenea eşecul sau depăşirea obstacolelor în viaţă.

Chiar dacă suntem de acord să ne urmăm Nodul Nord, în practică se dovedeşte destul de dificil, cu atât mai mult cu cât influenţa Nodului Sud ne face să credem că nu putem decât să îl urmăm.

De aceea trebuie să pornim în căutarea noastră de activare a Nodului Nord din punctul în care ne aflăm. Nodul Sud aduce în general excese sau exagerări – în Capricorn obsesia pentru muncă, în Rac dependenţa de ajutorul celorlalţi, în Vărsător sacrificiul pentru prieteni care nu merită etc.

După ce acceptăm excesele pe care le aduce Nodul Sud trebuie să observăm legătura directă dintre aceste excese şi pierderile sau problemele pe care le avem în Casa şi Zodia în care se află guvernatorul Nodului Sud. De exemplu, dacă Nodul Sud este în Casa a X-a şi guvernatorul Nodului Sud în Casa a VII-a, putem constata că preocuparea exagerată pentru carieră şi imaginea publică duce la pierderi şi probleme în ceea ce priveşte căsătoria sau parteneriatele.

Principala problemă legată de guvernatorul Nodului Sud este următoarea – respingem calităţile zodiei, Casei. Guvernatorul Nodului Sud în Berbec – nu vreau să iau iniţiativa, să ies în evidenţă. Guvernatorul Nodului Sud Fecioară – nu vreau să fiu ordonat, să muncesc, să mă supun.

După ce am recunoscut legătura dintre Nodul Sud şi guvernatorul acestuia vom înţelege mult mai uşor de ce avem nevoie de Nodul Nord. Calităţile Nodului Nord ne ajută să rezolvăm problemele / lipsurile guvernatorului Nodului Sud.