Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Planetele şi etapele vieţii


Legăturile dintre stele, semnificaţiile lor şi viaţa omului sunt foarte profunde şi se realizează pe mai multe planuri. În continuare vom discuta despre planete şi legăturile lor cu etapele vieţii.

Astrologia susţinea din timpuri străvechi că viaţa omului se împărţită în etape de câte 7 ani şi că aceste etape se relaţionează cu planetele. Ştiinţa a devenit un susţinător neaşteptat al acestei ipoteze după ce s-a ajuns la concluzia că atomii din organismul uman sunt în permanentă schimbare şi transformare şi că o dată la 7 ani suntem complet reînnoiţi.

Etapele vieţii

Astfel primii 7 ani din viaţă sunt guvernaţi de Lună şi reprezintă copilăria. De aceea Luna, Racul şi Casa a IV-a dau informaţii preţioase legate de această perioadă din viaţa omului. Luna indică apropierea de mamă, familie, casă, nevoia de protecţie şi de hrană. În general dacă toate aceste elemente astrologice sunt favorabil aspectate vom proroci o copilărie fericită. Invers dacă toate aceste elemente sunt nefavorabil aspectate. Dacă Luna este prost aspectată în Casa a VI, sau o planetă în Rac este prost aspectată în Casa a VI, este posibil să avem de-a face cu boli în copilărie.

Perioada cuprinsă între 8-14 ani este guvernată de Mercur şi implicit de Gemeni şi Casa a III-a. În această perioadă ne dezvoltăm mintea, studiem, punem bazele gândirii, începem să formulăm propoziţii mai complexe, mai cu sens. Aspectele pe care le formează cele trei elemente pot indica succesul nostru şcolar sau dacă se va întâmpla ceva important în această perioadă a vieţii.

Perioada cuprinsă între 15-21 ani este guvernată de Venus şi implicit Balanţa şi Casa a VII-a. Acum apar primii fiori ai iubirii, nevoia de a fi frumos, nevoia de a fi plăcut şi acceptat de către ceilalţi.

Perioada cuprinsă între 22-42 ani (3 cicluri de 7 ani) este guvernată de Soare şi implicit de Leu şi Casa a V-a. Acum eul nostru începe să se contureze, voinţa noastră, ce vrem de la viaţă, care este direcţia pe care o luăm.

Perioada cuprinsă între 43-49 ani este guvernată de Marte şi implicit de Berbec şi Casa I.

Perioada cuprinsă între 50-56 ani este guvernată de Jupiter şi implicit de Săgetător şi Casa IX.

Perioada cuprinsă între 57-63 ani este guvernată de Saturn şi implicit de Capricorn şi Casa X.

Etape de dezvoltare

Etapele enumerate mai sus pot fi văzute şi ca etape de dezvoltare.

Adică în primii 7 ani din viaţă (Luna) ne formăm emoţiile, legăturile de familie, legăturile cu tradiţia, imaginaţia etc. Astfel în următoarea perioadă vom da dovadă de aceste calităţi.

În perioada 8-14 ani (Mercur) ne formăm gândirea, astfel încât în următoarea perioadă începem să gândim independent şi chiar să punem la îndoială judecata propriilor părinţi.

În perioada 15-21 ani (Venus) se formează viaţa afectiv-sentimentală, romantismul, adaptarea la societate, nevoia de a fi plăcut şi acceptat. Astfel după această etapă suntem pregătiţi să facem parte din societate sau să ne căsătorim.

În perioada solară care începe o dată cu vârsta de 22 de ani ne formăm identitatea, care trebuie să treacă prin 3 etape de transformare. Pentru că această etapă se leagă de lucruri mai mult spirituale este mai greu de înţeles şi explicat ce se întâmplă de fapt.

În realitate în primii ani din viaţă omul se dezvoltă natural fără nici un fel de intervenţie iar pe măsură ce înaintăm în vârstă dezvoltarea naturală scade, individul fiind ajutat de părinţi, învăţători, profesori. Când ajungem la vârsta de 22 de ani dezvoltarea noastră stă în propriile mâini.

Persoanele cu dizabilităţi mentale sau afective nu pot trece de primele stadii de dezvoltare, în timp ce majoritatea oamenilor se opresc la stadiul de dezvoltare al lui Venus în care viaţa înseamnă sau trebuie să însemne distracţie, plăceri, socializare, vacanţe, relaxare.

Şcoala Waldorf

În zilele noastre pedagogia Waldorf (practicată şi în România) se foloseşte de astfel de informaţii pentru a oferi copiilor o educaţie cât mai completă. Accentul nu este pus pe performanţele intelectuale, artistice, sportive sau de orice fel de natură ci pe dezvoltarea armonioasă în funcţie de necesităţile sufleteşti ale copiilor.

One response to “Planetele şi etapele vieţii

  1. farcas narcisa 8 Mai 2012 la 08:47

    Foarte interesant!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: