Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Concepţiile lui PARACELSUS despre astrologie


Paracelsus (1493 - 1541)

Paracelsus (1493 – 1541)

Paracelsus (1493 – 1541) a fost un faimos alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog şi filozof elvețian. Concepţiile generale ale acestuia despre lume sunt specifice epocii Renaşterii, lăsând în urmă o influenţă importantă în special în domeniul medicinii, unde, contrar spiritului epocii de atunci, a propus îmbunătăţirea tratamentelor pe baza experienţei.

Paracelsus nu a fost un astrolog propriu-zis. De profesie era medic şi se folosea de cunoştinţele sale de astrologie pentru a vindeca bolnavi. În timp ce considera că astrogramele sunt valabile, considera de asemenea că un astrolog autentic ajunge să recunoască, să simtă şi să vadă influenţele astrale direct în omul pe care îl priveşte. Baza unei astfel de cunoaşteri constă în studierea în paralel a astrologiei, omului şi a legăturii dintre cele două.

În continuare vom discuta pe scurt despre concepţiile lui Paracelsus despre astrologie şi medicină, liberul arbitru şi fundamentele astrologiei sau cum ne influenţează astrele.

Astrologie şi medicină

În calitate de medic considera că bolile pot să aibă 5 cauze:

  1. Influenţele astrale.
  2. Impurităţi, substanţe otrăvitoare, constipaţii.
  3. Starea anormală a funcţiilor fiziologice.
  4. Starea sufletească (dorinţe, pasiuni, vicii, imaginaţie morbidă).
  5. Dumnezeu însuşi atunci când este vorba despre boli karmice.

Paracelsus aplica cunoştinţele de astrologie doar dacă boala în cauză avea şi cauze astrale. Se folosea de plante şi amulete magice pentru a atrage anumite influenţe astrale sau pentru a combate alte influenţe astrale.

În privinţa influenţelor astrelor asupra sănătăţii Paracelsus susţine următoarele: o influenţă astrală nocivă nu se va concretiza decât dacă există condiţii de apariţie a bolilor, germeni de boală sau starea sufletească predispune la asemenea boli.

Luna este privită în general ca fiind dăunătoare, mai ales atunci când are loc Luna Nouă (Soare conjuncţie cu Luna) sau aceasta este în conjuncţie cu alte planete.

Paracelsus folosea şi talismane astrologice pentru vindecarea bolnavilor.

Paracelsus folosea şi talismane astrologice pentru vindecarea bolnavilor.

Soarele guvernează inima, Luna creierul, Mercur plămânii, Venus rinichii, Marte vezica biliară, Jupiter ficatul, Saturn splina.

Fiecare metal şi fiecare plantă posedă proprietăţi care atrag influenţe planetare. Cunoaşterea lor permite utilizarea acestora în tratarea bolilor care au cauze astrale. Dacă este vorba despre un deficit al unei influenţe planetare, se vor căuta remedii care să amplifice influenţa astrală în cauză. Dacă este vorba despre un exces al unei influenţe planetare, se vor căuta remedii care amplifică influenţa planetară opusă.

Dacă de exemplu un pacient este deficient în ceea ce-l priveşte pe Marte (de ex. anemie), se va căuta administrarea unui tratament pe bază de plante care conţin fier (de ex. Carduus benedictus). În cazul hidropiziei avem de-a face cu un exces al influenţei Lunare, care va fi combătut prin plante influenţate de Soare (de ex. Rosmarinus officinalis).

Astrologie şi liberul arbitru

Paracelsus promovează ideea liberului arbitru în relaţia omului cu stelele. Acesta spune „Nimeni nu trebuie să se îngrijoreze de traiectoria lui Saturn; ea nici nu scurtează, nici nu prelungeşte viaţa cuiva.” De asemenea „Stelele nu ne forţează să luăm nimic de la ele dacă noi înşine nu dorim să luăm, şi nu ne îndeamnă la ceva ce noi înşine nu dorim. Ele sunt libere în ce le priveşte, după cum şi noi suntem liberi în ce ne priveşte”.

Omul poate fi pasiv la influenţele stelare sau poate să selecteze influenţele favorabile şi să respingă influenţele nefavorabile prin stăpânirea pasiunilor. Pasiunile şi defectele morale atrag influenţe astrale nefaste, pe când virtuţile şi viaţa morală le atrage pe cele bune şi le respinge pe cele rele.

Paracelsus împarte omul în trei – corp, suflet şi spirit: trupul vine de la elementele naturii (pământ, apă, aer şi foc), sufletul de la stele, spiritul de la Dumnezeu. Trupul îşi ia hrana din pământ, sufletul sideral primeşte emoţiile şi gândurile de la stele, iar spiritul primeşte înţelepciune de la Dumnezeu. Pământul şi omul fizic sunt guvernaţi de stele, dar partea spirituală din om este stăpână peste elementele naturii şi stele prin înţelepciunea venită de la Dumnezeu.

Paracelsus susţine că temperamentele, gusturile, înclinaţiile şi talentele se dezvoltă separat de influenţele astrale. De asemenea, toată cunoaşterea vine de la stele sau Mintea Universală iar oamenii nici nu creează şi nici nu produc idei. Ele preexistă iar noi trebuie să fim capabili să le dobândim.

Fundamentele astrologiei

Astronomia (care include şi astrologia) este ştiinţa care are ca obiect compararea Microcosmosului (omul) cu Macrocosmosul (universul) în scopul elucidării naturii celor două şi a principiului raţional comun ce guvernează activitatea lor.

Omul şi universul au fost create din haosul primordial, iar aceleaşi legi care au dus la crearea universului propriu-zis sunt legile care au dus şi la crearea omului, astfel încât există o asemănare  şi armonie între cei doi.

Omul fizic este modelat după influenţele astrale primite prin intermediul sufletului, aşadar omul este un fiu al universului, o copie în miniatură şi orice există sau se întâmplă în univers există şi se întâmplă şi în om.

Natura este un întreg indivizibil, în care părţile ei comunică şi sunt strâns legate între ele. Soarele şi stelele atrag ceva din om iar omul atrage ceva din ele. Fiecare corp / obiect atrage anumite influenţe astrale, iar pe acest adevăr se bazează puterea amuletelor şi a talismanelor.

Esenţa sufletului omenesc este alcătuită din influenţele eterice sau astrale care provin de la sufletele planetelor, stelelor şi ale Pământului însuşi. Astfel cunoaşterea de sine duce la cunoaşterea universului şi chiar la prezicerea evenimentelor viitoare.

Omul va înţelege influenţele stelelor şi tainele naturii dacă aspiraţiile sale se vor armoniza cu înţelepciunea lui Dumnezeu.

* Bibliografie: Franz HartmannParacelsus, Viaţa şi Învăţătura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: