Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Experienţe de Scorpion


Scorpion

Cu toţii trăim experienţe de Scorpion.

Scorpionul există în viaţa noastră prin Planetele Natale care se află în această Zodie, prin Planetele din Casa a VIII-a şi prin Pluton, astfel încât putem spune fără teama de a greşi că toţi trăim experienţe de Scorpion. În funcţie de detaliile din Astrograma Natală unii trăiesc tot timpul astfel de experienţe, în timp ce alţii le trăiesc doar în anumite sectoare ale vieţii clar delimitate.

În continuare prezentăm câteva experienţe tipice care să ne ajute să identificăm şi să înţelegem mai bine prezenţa Scorpionului.

Una dintre cele mai comune experienţe ale Scorpionilor este frustrarea. Pentru orice fac obsesie, le este refuzat. Aici avem de-a face cu un fel de intuiţie inversă: „ştiu ce nu se va întâmpla pe baza obsesiilor pe care le am”.

Scorpionului i se întoarce înapoi orice nedreptate sau iresponsabilitate în măsura exactă în care a greşit. Dacă a păgubit pe cineva cu 1 leu, va pierde 1 leu, i se va strica ceva în valoare de 1 leu etc. Dacă a criticat pe cineva în mod nejust, va fi şi el criticat ulterior pentru exact acelaşi motiv şi tot în mod nejust.

Scorpionul are multe dorinţe, pasiunii, obsesii, dar nu îl satisfac niciodată. De fapt simpla dorinţă îl satisface şi îl motivează mai mult decât împlinirea. Odată împlinită dorinţa, interesul dispare sau persoana descoperă cu surprindere că de fapt nu îi place sau că nu are nevoie de acel ceva sau că s-a luptat pe degeaba.

Scorpionul este exclusivist şi extremist iar aceasta îl face să treacă de la o extremă la alta. Cu cât mai puternic este exclusivismul, cu atât mai repede se va îndrepta în direcţia opusă sau cu atât mai repede viaţa îi va demonstra că nu are dreptate.

Cu cât este mai sigur un Scorpion de cum stau lucrurile, cu atât mai mult lucrurile se vor petrece invers. Nimic nu este sigur în viaţa lui, aceasta este singura certitudine. Nici banii, nici dragostea, nici serviciul, nici prietenii, nici măcar el însuşi sau Dumnezeu, nimic nu este sigur. Starea naturală a Scorpionului este aceea de expectativă sau de alegeri temporare, pentru că ştie că într-o bună zi lucrurile se vor răsturna. Singurul lucru care îi dă încredere este puterea de a o lua de la zero.

Scorpionul trece prin multe încercări în viaţă: apare situaţia neplăcută, insuportabilă, de criză, dar după un timp relativ scurt îşi dă seama că a fost o alarmă falsă, că informaţia era greşită sau că lucrurile s-au rezolvat de la sine. Încercarea consta în ce face nativul în acea scurtă perioadă. Scorpionul inferior în situaţia de criză începe să obiecteze, să strige, să judece, să lovească în stânga şi în dreapta, să se răzbune, să ceară dreptate. Scorpionul superior îşi păstrează calmul chiar şi în cele mai adverse situaţii, acceptă potenţiala înfrângere, foloseşte adversitatea pentru a se cunoaşte pe el însuşi.

Adesea Scorpionul îi judecă pe ceilalţi, după care se trezeşte că a făcut şi el exact acelaşi lucru. Şi aici avem o metodă de prezicere: dacă judecă pe cineva, înseamnă că urmează să facă exact acel lucru, dacă nu cumva deja l-a şi făcut.

Dacă aţi trăit experienţe de Scorpion, puteţi să le împărtăşiţi în comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: