Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Arhive etichete: Lilith

Cum să facem față lui Lilith


LilithLilith are o faimă sinistră atât în Astrologie, cât și în Mitologie și este spaima multor învățăcei. Într-adevăr, în viața reală întâlnim situații în care Lilith Natal sau în Tranzit scoate tot ce e mai rău din Nativ și mai mult decât atât, greșelile făcute lasă urme greu de șters ani de-a rândul. Ce putem face împotriva lui Lilith?

În primul rând trebuie să înțelegem că Lilith nu este o Planetă și de aceea influența ei nu poate fi de aceeași natură. Mai degrabă apar momente în care suntem încercați, scurte și intense după care urmează o perioadă în care nu mai acționează. Lilith este prezentă în viața noastră în puține momente, dar dacă în unul din acele momente ne lăsăm purtați de influența ei, consecințele sunt extrem de neplăcute și de durată, atât în legătură cu starea noastră sufletească, cât și în legătură cu relațiile noastre.

Citeşte mai departe

Reclame

Interpretarea condiţională a Astrogramei


Alegerile noastre pot schimba destinul

Alegerile noastre pot schimba destinul

S-a spus de mai multe ori că astrele predispun şi că omul dispune, iar aceasta face referire în mod evident la o interpretare condiţională a astrogramei. Astfel, orice aspect astrologic poate fi trăit în mai multe direcţii iar destinul propriu-zis al nativului depinde de deciziile pe care acesta le ia în viaţă.

În general distingem pentru orice aspect direcţia favorabilă şi direcţia nefavorabilă.

Aspectele pozitive din astrogramă pot fi trăite nefavorabil dacă aşteptăm pasivi, receptivi să primim beneficiile prezise. Pot fi trăite favorabil dacă ne folosim de aceste beneficii pentru a fi creativi, productivi, activi, pentru a realiza ceva sau pentru a aduce un beneficiu societăţii.

Citeşte mai departe

Lilith în astrograma natală


Lilith se referă la extreme şi la obsesii. Duce calităţile zodiei în care se află la extreme. De exemplu, Lilith în Berbec arată obsesia de a fi curajos şi de a dovedi celorlalţi curajul, Lilith în Taur arată obsesia de a avea linişte, pace.

O analiză mai profundă a lui Lilith arată că motivul ascuns al acestei obsesii este teama, angoasa. Această teamă are legătură cu calităţile zodiei opuse faţă de zodia în care se află. De exemplu Lilith în Balanţă arată obsesia de a face pe plac celorlalţi, dorinţa intensă de a fi plăcut de ceilalţi din teama de agresivitate, ceartă, conflict (Berbec).

Atunci când Lilith primeşte cuadraturi sau opoziţii, aspectele indică ură intensă faţă de ceea ce reprezintă planetele respective. Lilith în opoziţie cu Soarele arată ură intensă faţă de noi înşine sau faţă de tată. În opoziţie cu guvernatorul Casei a VII-a arată ură intensă faţă de soţ / soţie.

Atunci când Lilith primeşte aspecte pozitive primim ajutor sau o influenţă favorabilă de la o persoană care are preocupări negative (caracteristice lui Lilith), însă nu ne influenţează partea negativă a acelei persoane.

Aspectul cel mai nefavorabil al lui Lilith este conjuncţia. Lilith în conjuncţie cu Soare sau Jupiter arată o obsesie pentru grandomanie. În conjuncţie cu Venus arată obsesia pentru iubiri imposibile sau interzise.

Caracteristicile lui Lilith nu sunt întotdeauna evidente şi uşor de identificat. Şi nu ar trebui să comunicăm clienţilor noştri că urăsc foarte tare pe cineva anume. E mai simplu să spunem că există un conflict, o opoziţie.

Observaţii

Caracteristicile lui Lilith seamănă cu caracteristicile lui Pluton, dar Lilith este mai intensă şi mai inconştientă.

Câte ceva despre Lilith în mitologie găsiţi aici – WIKIPEDIA

(Dacă aveţi întrebari, puneţi-le în comentarii.)

Astrograma Barbarei Smith


Astrograma Barbarei SmithUranus în conjuncţie cu MC. Uranus puternic în astrograma indică păreri fixe, intransigenţă şi rebeliune. Există o tendinţă înnăscută de a lupta pentru impunerea anumitor idei în societate. Lupta pentru idei se face prin aderarea la asociaţii, partide şi prin activism. Fixismul şi rebeliunea se accentuează în special dacă Uranus e retrograd.

Barbara a promovat feminismul radical al negrilor. A predat la numeroase universităţi de pe teritoriul SUA, a fost scriitoare, crtic de artă şi social şi cercetătoare independentă.

Aglomeraţia de planete într-o zodie sau casă dau în genere obsesii. Aici patru planete în casa a III-a indică obsesii pentru scris şi comunicare. Marte aici, care mai este şi în conjuncţie cu Mercur creează o voce bărbătească, un discurs argumentativ bărbătesc, combativ, puţin favorabil feminităţii.

De notat este şi poziţia lui Lilith la 22 grade săgetător şi în conjuncţie cu FC. De obicei când Lilith ocupă o poziţie importantă în astrogramă putem să cădem uşor pradă răului – perversiunilor, magiei negre etc. Evenimentele din viaţa noastră capătă o coloratură dramatică / dureroasă ce poate duce la astfel de tendinţe. Şi într-adevăr a fost lesbiană.

Tulburările legate de sexualitate au în vedere aspectele negative pe Scorpion, Pluton şi casa a VIII-a.

Jupiter în scorpion face cuadratură cu Pluton şi Saturn în Balanţă. Aceasta indică neclarităţi legate de morala sexuală. Nativa are impulsuri sexuale greu de stăpânit (pentru că jupiter amplifică). Saturn şi Pluton în conjuncţie dă o tensiune foarte mare între inhimbarea impulsurilor sexuale şi nestăpânirea lor.

Venus este retrograd în zodia Scorpionului, ceea ce indică din nou impulsuri fizice greu de stăpânit. Iar cuadratura lui Venus şi a Soarelui cu Luna dă instabilitate în emoţii şi în alegera iubirilor.

De notat că Scorpionul nu face nici un aspect pozitiv.

Guvernatorii casei a VIII-a sunt Marte şi Venus. Marte face doar aspecte pozitive (cuadratura cu luna e la 9 grade iar cele două planete nu se află în zodii în cuadratură) care arată tendinţa de a combate şi sublima nevoile sexuale în activităţi intelectuale. Marte în casa a III-a, în conjuncţie cu Mercur şi în sextil cu Neptun în zodia Balanţei (unde Neptun este în vârful unui triunghi minor) dă o deschidere puternică pentru literatură. Preocupările pentru literatură sunt susţinute şi de Uranus în conjuncţie cu MC în Gemeni.

A studiat şi promovat literatura pentru negri sau scrisă de negri din SUA, care în acele timpuri era ignorata ţinând cont de statutul inferior al negrilor. Clasele inferioare şi oprimate sunt reprezentate de Peşti, Neptun şi Casa a XII-a. Observăm în concluzie legătura dintre studiu/scris şi semnificatorii astrologici ai claselor inferioare:

Ambii guvernatori ai casei a XII-a sunt în casa a III-a. Marte în casa a III-a şi Pluton, al doilea guvernator al casei a III-a, sunt în sextil cu Neptun.

Observaţii

Lilith este important în astrogramă dacă este în conjuncţie cu axele temei, cu soarele, luna sau cu oricare planetă importantă din astrogramă. Dacă Lilith este important nu trebuie să tragem concluzia de aici din start că persoana este  îndreptată spre rău. Totul depinde de felul în care depăşeşte episodul traumatic reprezentat de Lilith. Este foarte posibil să cunoaştem o persoană într-o perioadă apropiată episodului traumatic pentru că atunci există o deschidere spre ocult şi se încearcă găsirea unui răspuns prin diverse metode paranormale şi divinatorii, între care se numără şi astrologia.

Planetele importante din astrogramă sunt

  • Uranus – conjuncţie cu MC
  • Soarele şi Pluton (care sunt în recepţie mutuală) – guvernatorii globali ai temei