Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Arhive etichete: opozitie

Opoziţiile pe Pluton


Pluton oriunde s-ar afla în astrogramă indică o problemă. Un exces legat de zodia în care se află şi o fugă de defectele zodiei opuse. De exemplu, Pluton în Săgetător arată obsesia de a înţelege lucrurile în profunzime, nevoia imperativă de a se extinde şi teama de / negarea superficialităţii sau duplicităţii.

Opoziţie Pluton-Soare

Opoziţie Pluton-Soare

Atunci când el este aspectat negativ, această axă a lui Pluton intră în acţiune mult mai puternic, fiind în acelaşi timp mai greu de conştientizat.

Opoziţiile pe Pluton sunt cele mai evidente. Nativul se identifică cu defectele planetei mai rapide (cu care face Pluton opoziţie) şi îl respinge pe Pluton. Nativul devine un fel de Gigi Contra faţă de orice ar putea însemna Pluton şi zodia în care se află.

De exemplu, Pluton în Scorpion indică obsesia de a se transforma, de a-şi depăşi limitele, faptul că nu suportă stagnarea, tradiţionalismul (Taur). Cu Soarele pe Taur, în opoziţie cu Pluton, îl respingem şi negăm pe Pluton în Scorpion, astfel incat nu suportăm schimbările, transformările, nesiguranţa şi iubim tradiţiile, obiceiurile. Tradiţionalismul poate merge până la absurd şi non-sens.

Citeşte mai departe

Aspecte negative pe Balanţă


Aspecte Negative pe Zodia Balanţei

Aspecte Negative pe Zodia Balanţei

Zodia Balanţei face aspecte negative cu Racul, Berbecul şi Capricornul. Conflictul esenţial constă în faptul că în timp ce

  • Balanţa vrea să facă pe plac celorlalţi, să se adapteze nevoilor şi dorinţelor lor, pentru a atrage astfel admiraţie,
  • Racul vrea de fapt să aibă grijă de ceilalţi, să-i ajute, să-i protejeze,
  • Berbecul vrea să se impună sau să facă bravură, să-i conducă pe ceilalţi în direcţia dorită de el,
  • iar Capricornul vrea să facă doar ceea ce trebuie, ceea ce este corect, raţional, fiind în special preocupat de propria ascensiune si realizare.

Pentru a vedea exact care este poziţia nativului şi felul în care trăieşte aspectul negativ de pe Balanţă, este important să facem diferenţa dintre planeta mai rapidă şi planeta mai lentă. Planeta mai rapidă vine cu calităţi importante care sunt subminate de defectele planetei mai lente. Astfel nativul are tendinţa la început de a se centra prea mult pe planeta mai rapidă şi de a nega / ignora defectele planetei mai lente (scoţând mereu în faţă calităţile planetei mai rapide). Ulterior, din cauza problemelor care apar începe să se manifeste şi planeta rapidă negativ. Iar în cele din urmă nativul este nevoit să accepte necesitatea de a avea şi calităţile planetei mai lente.

(Unul din rolurile astrologului este acela de a uşura înţelegerea necesităţii de a dezvolta calităţile planetei mai lente.)

Citeşte mai departe

Zodiile mutabile şi cele 4 tipuri de adevăruri


Zodiile mutabile

Zodiile mutabile

Zodia Gemenilor reprezintă adevărul exprimat de oamenii din jurul nostru. Zodia Fecioarei reprezintă regulile morale ale societăţii în care trăim. Zodia Săgetătorului reprezintă adevărul descoperit prin experienţă. Iar zodia Peştilor reprezintă adevărul pe care îl simţim.

La fel cum cele 4 tipuri de adevăr sunt în conflict în astrogramă, ele sunt în conflict şi în viaţa noastră.

De exemplu Gemenii arată adevărul şi normele de comportament exprimate de familie, colegi, prieteni, oameni cu care venim în contact sau societatea în genere. Un astfel de adevăr este faptul că în ziua de azi e necesar ca şi copiii să ştie să lucreze pe calculator. Săgetătorul, care reprezintă experienţa, dovedeşte contrariul. Din experienţa personală se constată că acei copii care ştiu să lucreze pe calculator sunt mai puţin interesaţi să înveţe la şcoală şi mai mult să se joace pe calculator. Studiile ştiinţifice arată de asemenea că activităţile pe calculator scad foarte mult din puterea de concentrare a copiilor.

Un alt conflict evident este cel dintre Fecioară şi Peşti sau dintre datoria morală / „trebuie” şi ceea ce simţim / „ce ne spune inima”. Un astfel de conflict poate să se ivească dacă noi facem parte dintr-o religie, dar ne simţim atraşi de alta. Datoria morală ne spune că trebuie să rămânem fideli în orice fel de circumstanţă, pe când inima noastră este deschisă doar spre noua religie.

Pornind de la opoziţii putem după aceea să înţelegem uşor cuadraturile.

– Cuadratura Gemeni – Fecioară arată un conflict între modul de viaţă al societăţii în care trăim şi normele morale (ale noastre sau ale societăţii).

– Cuadratura Fecioară – Săgetător arată un conflict între teorie şi experienţă.

– Cuadratura Săgetător – Peşti arată un conflict între ce ne spune experienţa despre viaţă şi ceea ce idealizăm sau ne dorim de la viaţă.

– Cuadratura Gemeni – Peşti arată un conflict între stilul de viaţă al societăţii, al oamenilor care ne înconjoară şi stilul de viaţă ideal sau la care aspirăm.

În ce direcţie trebuie să înclinăm? Dacă analizăm situaţia abstract, atunci putem spune în mod filosofic că trebuie să înţelegem utilitatea şi limitele tuturor iar în final să realizăm o armonie a tuturor, pentru că nu este nici una deasupra celorlalte sau dedesubt.

Dacă ne punem problema în mod practic, trebuie să observăm planetele din astrograma pe care o analizăm şi să urmăm Nodul Nord, Ascendentul, planetele pozitiv aspectate şi planetele lente:

Nodul Nord ne arată întotdeauna calea în viaţă în astrogramă şi dacă se află într-o zodie mutabilă, atunci acea zodie va juca un rol important în cunoaşterea adevărului.

Ascendentul reprezintă calităţile pe care sufletul şi le-a propus să le dezvolte în această viaţă trecătoare şi poate marca o direcţie semnificativă chiar şi atunci când vine în conflict cu Nodul Nord.

În realitate dacă o planetă este pozitiv aspectată, nu se mai pune problema să o urmăm sau nu fiindcă nu există un conflict care să necesite să fie rezolvat. Pe de altă parte, dacă acea planetă face aspect pozitiv cu o planetă oarecare aspectată negativ, atunci prima planetă va aduce lumină şi clarificarea unor probleme celei de-a doua planete sau cel puţin va mai alina din suferinţă.

Dacă avem de-a face cu un conflict pe zodiile mutabile (opoziţie sau cuadratură între două planete), atunci nativului îi este recomandat să urmeze planeta mai lentă şi zodia în care se află aceasta. Abia după ce se exprimă pozitiv planeta mai lentă şi zodia în care se află putem să căutăm un echilibru între cele două tendinţe.

Un articol pe aceeaşi temă dar din alt punct de vedere poate fi găsit aici: https://astrolaborator.wordpress.com/2011/07/28/zodiile-cunoasterii/

Zodia Scorpionului şi aspectele negative


În continuare dorim să arătăm pe scurt relaţia zodiei Scorpionului cu zodiile cu care se află în conflict şi cum trebuie interpretate în general aspectele negative pe aceste zodii.

Scorpionul în opoziţie cu Taurul. Conflictul stă aici între liniştea, ritmul lent, siguranţa specifice Taurului şi pasiunile, obsesiile autodistrugătoare, ambiţiile Scorpionului. Scorpionului îi e teamă de prea multă linişte, de stagnare, de plictis. De aceea alege întotdeauna greul sau interzisul într-un efort constant de depăşire a propriilor bariere şi limite.

Dacă planeta mai lentă se află în Scorpion, atunci nativul este prea liniştit, caută siguranţa prea mult, îi e teamă să rişte şi refuză să se schimbe, să se transforme, să se autodepăşească. Dacă planeta mai lentă se găseşte în Taur, nativul luptă prea mult cu el însuşi, are obsesii autodistructive care îi erodează liniştea sufletească. Trebuie să revină cu picioarele pe pământ, să se ocupe de activităţi practice concrete şi să lase la o parte nevoia de a explora imposibilul sau plăcerea pentru lucruri ciudate.

Scorpion în cuadratură cu Leul sau Vărsătorul. Scorpionul se află în conflict cu optimismul nativ al celor două zodii. Leul are încredere în el însuşi, în puterea sa creatoare, în voinţa sa invincibilă. Vărsătorul crede în puterea grupului şi a adevărului, în progresul societăţii, crede într-un viitor mai bun.

Faţă de gândirea pozitivă a celor două zodii Scorpionul opune îndoiala, punerea răului în faţă, dorinţa de a preveni răul şi eşecul cu orice preţ. Neîncrederea în oameni îl face ascuns, secretos iar neîncrederea în viitor îl face precaut.

Dacă planeta mai lentă este în Scorpion este evident că nativul are tendinţa de a subestima pericolele, riscurile pe care şi le asumă, răul pe care trebuie să-l prevină pentru a-şi împlini planurile. Precauţia şi discreţia sunt recomandate. Dacă planeta mai lentă este în Leu sau Vărsător nativul trebuie să se deschidă, să aibă încredere în ceilalţi, în oportunităţile pe care i le oferă mediul sau viaţa.