Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Arhive lunare: decembrie 2011

Răul din astrogramă


Pluton, Scorpion şi Casa a VIII-a reprezintă răul. Una dintre caracteristicile specifice răului este aceea de a face ceea ce duce la autodistrugere. Tocmai interzisul, imposibilul, absurdul reprezintă provocarea. De ce nu? Este dorinţa de a depăşi limite, bariere psihologice, frici, slăbiciuni, dorinţa pentru putere. Dorinţa de a stăpâni răul şi autodistrugerea pentru a avea putere. Pentru a fi liber de teama de rău. Ambiţia.

Astfel că un alt defect specific acestor elemente astrologice este obiecţia. De fiecare dată când există o regulă, Scorpionul obiectează. Se simte forţat, încolţit şi vrea să evadeze, chiar dacă această evadare duce la auto-distrugere.

Uneori Scorpionul este extremist în privinţa binelui şi urăşte cu toată puterea răul. Şi într-un asemenea caz apare dorinţa de distrugere / auto-distrugere pentru un bine mai mare. De exemplu când creştinismul occidental a dobândit în istorie putere politică şi armată a început să îi sacrifice pe toţi oponenţii. Doar războie îndelungate au dus la încetarea acestei dominaţii agresive.

Dorinţa, ambiţia de a realiza imposibilul duce la autodistrugere.

Acestea sunt experienţe psihologice şi provocări pe care cu toţii le trăim în interior în relaţie cu Pluton, Scorpion şi Casa a VIII-a din propria noastră astrogramă. Dacă astfel de tendinţe ajung să se manifeste în afară, atunci devenim „răi”, avem comportamente auto-distructive.

Iată în continuare cum se manifestă tendinţele autodistructive în diferite case.

Casa I: vreau să devin ceva ce mă distruge, ce îmi face rău. Vreau să demonstrez celorlalţi că sunt cineva rău, care se autodistruge. (de ex. rockerii)

Casa II: preocupările mele pentru bani mă distrug. muncesc până la autodistrugere.

Casa III: citesc lucruri care îmi fac rău, care îmi umplu mintea de lucruri autodistructive.

Casa IV: viaţa de familie aduce autodistrugere. Mă dedic în mod auto-destructiv vieţii de familie.

Casa V: dorinţa de creativitate care merge până la autodistrugere. Ataşamentul de copii până la autodistrugere.

Casa VI: obsesie pentru muncă sau curăţenie până la autodistrugere.

Casa VII: dorinţa de a realiza o colaborare sau căsătorie care duce la autodistrugere. Parteneriate cu persoane incompatibile.

Casa VIII: dorinţa de transformare, de schimbare duce la autodistrugere. Dorinţele pentru bani, afaceri duc la autodistrugere.

Casa IX: ideile filosofice despre viaţă sau felul în care înţelegem propriile experienţe de viaţă duc la autodistrugere.

Casa a X-a: Muncesc până la autodistrugere. Am o ambiţie de a progresa în carieră sau la locul de muncă până la autodistrugere. Şeful are o influenţă negativă asupra mea.

Casa a XI-a: am prieteni care au o influenţă negativă asupra mea. Prietenia cu ei mă duce la autodistrugere.

Casa a XII-a: Atracţia pentru o religie care propagă ideea de autodistrugere. Trăiesc religia ca mod de a-mi face rău şi de a mă autodistruge.