Astrolaborator

Astrologie online: iniţiere în astrologie, interpretări de astrograme, astronomie

Opoziţiile pe Pluton


Pluton oriunde s-ar afla în astrogramă indică o problemă. Un exces legat de zodia în care se află şi o fugă de defectele zodiei opuse. De exemplu, Pluton în Săgetător arată obsesia de a înţelege lucrurile în profunzime, nevoia imperativă de a se extinde şi teama de / negarea superficialităţii sau duplicităţii.

Opoziţie Pluton-Soare

Opoziţie Pluton-Soare

Atunci când el este aspectat negativ, această axă a lui Pluton intră în acţiune mult mai puternic, fiind în acelaşi timp mai greu de conştientizat.

Opoziţiile pe Pluton sunt cele mai evidente. Nativul se identifică cu defectele planetei mai rapide (cu care face Pluton opoziţie) şi îl respinge pe Pluton. Nativul devine un fel de Gigi Contra faţă de orice ar putea însemna Pluton şi zodia în care se află.

De exemplu, Pluton în Scorpion indică obsesia de a se transforma, de a-şi depăşi limitele, faptul că nu suportă stagnarea, tradiţionalismul (Taur). Cu Soarele pe Taur, în opoziţie cu Pluton, îl respingem şi negăm pe Pluton în Scorpion, astfel incat nu suportăm schimbările, transformările, nesiguranţa şi iubim tradiţiile, obiceiurile. Tradiţionalismul poate merge până la absurd şi non-sens.

Pluton în Balanţă indică un exces în a face pe plac celorlalţi, exces de adaptabilitate, exces de compromisuri, faptul că respingem conflictele, certurile etc. Dar dacă este în opoziţie cu Soarele în Berbec, nativul nu va suporta să facă pe plac celorlalţi, va face exact invers decât se aşteaptă ceilalţi, va provoca neînţelegeri în mod intenţionat.

Pluton în Fecioară arată obsesia pentru curăţenie, ordine, disciplină, supunere, respingerea spiritului delăsător sau visător. Cu Soarele în Peşti, în opoziţie cu Pluton, nativul nu va suporta asemenea valori, preferând să fie leneş şi comod.

Astfel opoziţia nu rezolvă problema lui Pluton ci o neagă şi o accentuează. Nativul se identifică cu propriile lui frici şi refulări şi devine propriul său inamic.

Opoziţiile pe Pluton se rezolvă prin exprimarea pozitivă şi echilibrată a zodiei în care acesta se află, în ciuda faptului că nu suportăm acest lucru.

Pluton în Leu, de exemplu, indică obsesia de a fi unic, de a dezvolta propriile talente, de a fi superior. Dar opoziţia cu Soarele ne face să respingem orice nu ţine de (Vărsător) grup, prieteni sau beneficii sociale. Mergând în direcţia socialului ajungem să fim lipsiţi de individualitate şi personalitate, nu mai avem idei personale, facem doar ceea ce fac ceilalţi şi exprimăm idei doar pe care le exprimă şi alţii (Vărsătorul dus la extrem). Lipsa de voinţă duce la incapacitatea de a acţiona, de a realiza ceva, duce la lipsa propriei valori (lipsa Leului). Contextele prin care trecem ne cer să luăm iniţiativă, să ne impunem, să preluăm conducerea, să facem ceva, să dăm ceva de la noi, dar noi respingem aceste lucruri, le refuzăm şi de aici conflictul cu ceilalţi, cu situaţiile, cu lumea şi posibilul eşec. Depinde de noi să observăm situaţiile prin care trecem şi să le înţelegem corespunzător. Adesea opoziţiile dintre planete se manifestă prin opacitate faţă de evidenţă.

13 răspunsuri la „Opoziţiile pe Pluton

  1. Oana Posirica 15 decembrie 2013 la 22:20

    Este valabil si pentru Pluton retrograd? Chiar azi am intalnit un Pluton retrograd in Scorpion, in casa a opta in opozitie cu Venus in Taur. Imediat am avut imaginea unui tip violent in relatiile sentimentale si cu multe relatii de acest fel. Am gresit cumva?

    • astrolaborator 21 decembrie 2013 la 09:11

      Dupa felul in care ati pus problema agresivitatii, seamana mai mult cu un conflict pe Marte sau pe zodii de foc, decat o opozitie Venus-Pluton. Trebuie inteleasa in mod corect agresivitatea Scorpionului, a lui Pluton si a Casei VIII.

      Pentru simplificare, am sa spun Scorpion, dar am sa ma refer la toate cele 3 elemente astrologice, avand caracteristici asemanatoare – Scorpion, Pluton, Casa VIII.

      Scorpionul poate fi agresiv cand vrea sa faca dreptate. De aceea ideea de dreptate este un concept periculos pentru cineva care are aceste elemente importante in astrograma.

      Mai poate fi agresiv ca rezultat al unui comportament instinctiv. Deseori persoanele cu unul din aceste elemente importante in astrograma dau dovada de un egoism agresiv – si la propriu, si la figurat. De exemplu, fac doar ce vor ele iar cand cineva se opune propriilor interese devin agresive.

      Deci ne intereseaza sa investigam acest tip de agresivitate care vine dintr-un comportament instinctiv. Agresivitatea Berbecului de exemplu vine din foarte multa energie combativa, din dorinta de a invinge. Fiind doua tipuri de agresivitate diferita, se si rezolva diferit. La Berbec se recomanda sportul, actiunile constructive, pe cand la Scorpion se recomanda stapanirea instinctelor.

      Inainte de a stabili daca persoana aflata in discutie poate fi agresiva sau nu, trebuie sa verificam daca este instinctiva/egoista sau nu. Comportamentul instinctiv-egoist se intareste in comportament prin sexualitate. (De aceea se si recomanda ca viata sexuala sa fie moderata, echilibrata.) Astfel, trebuie sa observam daca acea persoana are un comportament mai instinctiv-egoist sau sa incercam sa ne dam seama cat este de preocupata de sexualitate. De asemenea, persoanele preocupate de sexualitate se imbraca provocator (chiar daca uneori au un comportament pudic).

      Daca Venus este in opozitie cu Pluton retrograd, se aplica aceeasi regula de interpretare ca si in articol. Dar situatia nu este atat de simpla: daca persoana nu isi rezolva opozitia, penduleaza intre cele doua extreme, manifestand negativ cand pe Venus, cand pe Pluton (care poate aduce si un comportament agresiv). De asemenea, daca Pluton este important in astrograma (https://astrolaborator.wordpress.com/2012/05/13/planetele-importante-in-astrograma/), il va manifesta preponderent pe Pluton. Iar daca Venus este important in astrograma, il va nega vehement pe Pluton pana la autodistrugere.

      In final doresc sa mentionez ca noi facem interpretari teoretice ale astrogramelor, ca identificam doar posibilitati si ca trebuie sa cautam, acolo unde putem, sa obtinem confirmari. Si nu trebuie sa judecam oamenii doar pe baza astrogramelor, dincolo de faptul ca nu trebuie sa judecam pe nimeni in general (ura fata de rau propaga raul).

      • Oana Posirica 21 decembrie 2013 la 16:54

        Va multumesc pentru raspuns. Nu judec pe nimeni, doar incerc sa inteleg oamenii si sa-i accept asa cum sunt. Acesta ar fi motivul pentru care am inceput sa invat astrologia. Si recunosc ca mai am mult de invatat.

  2. Wind in the willows 9 noiembrie 2014 la 19:15

    Buna ziuaaa!

    Ce ati putea spune despre urmatoarea situatie care se regaseste la mine in astrograma: Soarele si Ascendentul in Taur, in opozitie cu Pluton si Luna Neagra in Scorpion (casa a 7-a). Mai are rost sa-l astept pe printul pe cal alb? Am motive sa ma ingrijorez ca nu voi avea vreodata o relatie sanatoasa si stabila? Sau pot direct sa arunc prosopul din punctul asta de vedere? 😉

    • astrolaborator 10 noiembrie 2014 la 22:40

      Pluton si Lilith pe Casa VII aduc multe transformari si incercari legate de casatorie sau orice fel de colaborari sau activitati realizate impreuna cu altii. Niciodata nu va exista siguranta in relatii iar fericirea va depinde de capacitatea de detasare, de a gasi solutii alternative sau deschiderea de a pleca atunci cand nu mai e nimic de facut.

  3. Karen 14 decembrie 2014 la 12:33

    Buna Ziua!Ce puteti sa-mi spuneti despre Pluton retrograd in casa 3 si in zodia Balanta..tot in casa 3 il am si pe Uranus retrograd..ce semnifica cele 2 planete retrograde in casa 3…va rog f.mult daca se poate un raspuns si ptr.mine.Multumesc anticipat!

    • astrolaborator 15 decembrie 2014 la 11:28

      Pluton retrograd in Balanta da crize de nehotarare. Vrem sa mergem in mai multe directii, nu avem preferinte definitive, o singura alegere pare limitativa. E greu sa fim fermi, prea facem pe plac tuturor iar ceilalti ne trag in directii contrare. In primul rand trebuie sa fim corecti iar in relatiile cu ceilalti sa cautam egalitatea si compromisul (lasam de la noi dar nu pana la a fi contradictorii sau pana la a-i lasa pe ceilalti sa ne calce in picioare).

      Uranus retrograd in Balanta evita prin metode originale sa rezolve problemele sau conflictele cu care se confrunta. Le neaga si le amana la nesfarsit. Problemele trebuie abordate direct.

      Toate acestea se manifesta puternic in felul in care gandim, comunicam, luam decizii (Casa III).

      • Karen 15 decembrie 2014 la 11:51

        Am uitat sa mentionez ca Uranus in casa 3 e retrograd in Scorpion.Si Neptun e retrograd in casa 4 dar in Sagetator.Aceste planete retrograde care le am in harta natala tin de o karma colectiva sau nu au legatura cu asa ceva?Va intreb ptr.ca la toate locurile de munca care le-am avut au fost mari prob.cu anumite persoane care mi-au facut viata grea si imposibila la acele job-uri si nu doar mie personal..au fost afectati si multi altii tot de acele persoane.Cu greu am parasit acele job-uri…stateam si rabdam in stil barbar cand stiam ca nu e bine ceea ce fac si ca trebuie sa renunt la ele..si sa caut altceva in alta parte..alt job,alt colectiv..alti oameni mai buni si mai corecti care sa nu mai imi faca viata un iad la locul de munca.Am avut o viata grea si zbuciumata si e adevarat ca de multe ori am cautat sa fac numai bine si sa fac pe plac la marea majoritate..chiar si celor care m-au urat si mi-au sapat groapa…am zis ca poate asa e bine si acei oameni se vor imblanzi si vor stii sa aprecieze pina la urma tot ce fac ptr.ei…dar cu multi dintre ei toate eforturile mele au fost zadarnice si fara rost si asta mi-a adus multa tristete si suferinta.Am ajuns sa constat mai tarziu pe pielea mea ca nu e bine si nu poti avea incredere in oricine…si daca faci pe plac tuturor s-ar putea in viata sa suferi f.mult si sa ai mult de pierdut si e un dur adevar.Multumesc f.mult ptr.tot.O saptamana frumoasa si toate cele bune!

      • astrolaborator 15 decembrie 2014 la 18:15

        Planetele lente tin de karma colectiva. Dar ele nu se refera neaparat la probleme de serviciu. Trebuie verificat ce legatura este intre planetele din Casa VI sau Guvernatorii Casei VI si aceste planete. [de ex. cred ca Uranus este unul din Guvernatorii Casei VI]

        Uranus Retrograd pe Scorpion da o inteligenta foarte profunda dar cu o deschidere prea mare spre rau sau spre a pedepsi raul. Scorpionul aduce incercari initiatice dificile (Scorpion, Pluton si Casa VIII reprezinta initierea spirituala) dar Uranus Retrograd se centreaza prea mult pe ideea de nedreptate, pe faptul ca dorintele sale nobile sunt frustrate sau pe nevoia sa radicala de libertate.

        Astfel de situatii scot afara raul din noi, dar e foarte greu sa luptam cu demonii interiori fara a obiecta la ceea ce se petrece in afara.

        In privinta Scorpionului: atunci cand apare un blocaj trebuie sa cautam solutii alternative. In privinta lui Uranus: trebuie sa nu impunem propriile idei celorlalti (sa le respectam libertatea) chiar si atunci cand avem dreptate.

  4. Karen 15 decembrie 2014 la 20:54

    Multumesc frumos ptr.timpul acordat!Sunteti cu adevarat profesionisti in ceea ce faceti:) Mii de multumiri ptr.acest site si ptr.ca existati.Pe acest site am aflat si invatat lucruri f.utile si am dezlegat cateva enigme importante ale hartii mele natale.Toate cele bune va doresc cu mult drag!

  5. La_vie 30 decembrie 2015 la 22:37

    Buna ziua, ce parere aveti despre pluton in casa 1 in scorpion plus soare, luna, mercur si saturn tot in scorpion (si ascendentul in scorpion) ? Va multumesc!

    • astrolaborator 31 decembrie 2015 la 09:09

      Orice exces este o boala. Sanatate inseamna diversitate. De exemplu, cum ar fi ca o persoana sa isi foloseasca doar mana dreapta si sa refuze sa o foloseasca pe cea stanga?

      Pe de alta parte, in asemenea situatii putem sa evidentiem foarte bine caracteristicile unei Zodii. Scorpionul devine foarte puternic si nativul are dificultati foarte mari sa manifeste alte tipuri de comportamente, cum ar fi sa faca pe plac celorlalti (Balanta) sau sa aiba compasiune (Pesti).

      Prezenta Ascendetului indica faptul ca nativul trebuie sa dezvolte caracteristicile acestei Zodii si ca in prima instanta chiar ii lipsesc anumite caltati cum ar fi precautia, puterea de a face ceva neplacut, autodepasirea etc.

      Saturn arata ca este vorba despre o situatie karmica: trebuie sa dezvolte calitatile Scorpionului cum ar fi detasarea de posesiuni sau fixuri mentale, acceptarea si adaptarea la incertitudinile vietii si ca va trece prin transformari dificile.

Lasă un răspuns către astrolaborator Anulează răspunsul